📌 Primăria Orașului Năvodari, prin Direcția Asistență Socială, continuă să desfășoare activități educative și recreative în cadrul programelor derulate la Centrele de Zi pentru Copii și Persoane Vârstnice.
👧👦 Centrul de Zi pentru Copii a marcat „Săptămâna Porților Deschise”, prilej cu care copiii din comunitate s-au alăturat beneficiarilor centrului, participând la activități interactive:
♻️ Atelier de lucru manual cu materiale reciclabile – o lecție practică de responsabilitate și creativitate;
📦 Escape Box – o provocare pentru logică, cooperare și spirit de echipă;
🥗 Atelier de gătit – desfășurat în cantina socială, unde cei mici au pregătit, sub îndrumarea personalului, salată orientală;
🧪 Laborator de știință – experimente spectaculoase, realizate cu materiale simple, care au stârnit curiozitatea și fascinația copiilor;
🏆 Olimpiada jocurilor și provocărilor – un maraton al veseliei, mișcării și bunei dispoziții, în care fiecare copil a fost un câștigător.
👵👴 Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice a continuat activitățile din cadrul proiectului „Activități dedicate seniorilor”, cu ateliere speciale menite să stimuleze exprimarea emoțională și creativitatea:
📚 „Cafeaua literară” – un atelier dedicat poeziei și reflecției, în care s-au împărtășit gânduri, trăiri și emoții;
🖌️ Atelier de modelaj în lut – un exercițiu de relaxare și expresie artistică, unde au fost create figurine;
🎨 Atelier de pictură – o modalitate de exprimare prin culoare, sub îndrumarea unui senior pasionat de pictură.
VEZI ȘI:



















