Dăruiește și iubește românește!

0
2048

Pe 24 februarie celebrăm iubirea românească, Dragobetele tradițional românesc. Obiceiul este împământenit pe meleagurile noastre și marchează începutul primăverii, renaşterea naturii, a dragostei, a apropierii.
Dragobetele reprezintă zeul dragostei și bunei dispoziții, fiind numit și Cap de Primavară sau Cap de Vară. Dragobetele îndeplinea rolul lui Cupidon, zeul iubirii la romani sau rolul lui Eros, zeul iubirii la greci.
Dragobete a fost fiul babei Dochia, o tânără deosebit de frumoasă. Legenda spune că ar fi adormit într-o poiană, iar Duhul Muntelui s-ar fi transformat în ceață și a învăluit-o pe aceasta. După 9 luni de zile, s-ar fi născut Dragobete, fiul acesteia. La naștere, a avut 4 ursitoare: Primăvara care i-a dăruit iubirea, prospețimea florilor și tinerețea fără bătrânețe, Vara care i-a dăruit dulceața fructelor și căldura dragostei, Toamna care i-a oferit un fluier pentru a-i înveseli pe oameni cu cântecele lui, iar cea de-a patra ursitoare, Iarna i-a dat o îmbrăcăminte albă cu sclipiri de diamante.
Se întâlneau obiceiuri specific fiecărui colt al ţării. Dacă timpul era favorabil, fetele şi băieţii se adunau în cete şi ieşeau la pădure chiuind, pentru a culege primele flori ale primăverii. Din ultimele rămășițe de zăpadă, fetele şi nevestele tinere făceau rezerve de apă cu care se spălau tot anul, pentru păstrarea frumuseţii.
Pentru a marca această sărbătoare specific românească, Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă, Cantina Socială în parteneriat cu Grădinița “Lumea Florilor”, Năvodari au desfășurat acțiunea „Dăruiește și Iubește românește”.
Viitorul lor contează, iar noi ne dorim ca prin micile gesturi să îi ajutăm să continuie valorile și tradițiile pe care părinții și bunicii noștri ni le-au transmis de la o generație la alta. Dorim să îi învățăm pe copii să respecte tradițiile românești, cultivând generozitatea, ca semn de iubire și prețuire a aproapelui.
Echipați corespunzator și dotați cu cele necesare, am mers în bucătăria Cantinei Sociale și am pregătit aproximativ 500 de fursecuri, pe care le-am oferit, din inima, locuitorilor orașului Năvodari.
Pentru că ne bucurăm de cadoul oferit de natură, la final de iarnă, “zăpada zânelor”, am înfruntat frigul și am ieșit să dăruim.
Locuitorii orașului Năvodari au primit cu drag prăjiturelele ambalate individual, impresionați fiind de gestul copiilor!