4.000 lei, ajutor prin Programul „Cald în casa ta” pentru termoficarea locuinței

0
3561

”Având în vedere situația prezentată de SC Termica Distribuție Năvodari privind numărul de abonați branșați la serviciul centralizat de termoficare (apă caldă și căldură), a datoriilor acumulate de către populație, precum și înștiințarea Rompetrol Energy de a majora prețul gigacaloriei de la 100 lei la 837 lei, fără TVA, mă văd nevoit să iau măsuri pentru a proteja cetățenii vulnerabili ai orașului”, a anunțat primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, pe pagina de Facebook.

În momentul de față, Termica mai are aproximativ 1.000 de abonați, iar datoriile acestora ajung la peste 1,5 milioane lei, în condițiile în care gigacaloria costa 100 lei. La un preț de 1.138 lei (producere și transport), cât ar costa gigacaloria din această toamnă, probabil că sistemul de termoficare își va înceta activitatea. ”De aceea, am inițiat un program care se numește „Cald în casa ta”, destinat să ajute familiile nevoiașe, branșate în prezent la Termica, să își monteze alte surse de încălzire și apă caldă în locuințe. Știu că suma propusă nu acoperă total cheltuielile pentru branșare și termoficare, dar este un ajutor ce nu poate fi neglijat și sunt convins că va fi util”,  a precizat primarul Florin Chelaru.

Familiile care au venit minim pe cap de locuitor de 1.386 lei net sau 2.053 lei pentru persoanele singure, vor putea primi, o singură dată, un ajutor financiar de 4.000 lei pentru a-și putea achiziționa o centrală termică (gaz sau curent), calorifere, calorifere electrice, boilere sau orice alt echipament sau serviciu necesar branșării și termoficării locuinței.

Regulamentul acestui program se află în dezbatere publică, poate fi consultat AICI, iar orice sugestie sau propunere este bine-venită. Proiectul va intra spre aprobare în Consiliul Local Năvodari la finalul acestei luni.