Primăria Orașului Năvodari, vă informează cu privire la necesitatea implicării tututor locuitorilor orașului în activitatea de colectare selectivă a deșeurilor menajere.
În conformitate cu prevederile art.17 din Legea nr.211/15.11.2011 privind regimul deseșurilor ”Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia ca, începând cu anul 2012 să asigure colectarea separată pentru cel puţin următoarele tipuri de deşeuri: hârtie, metal, plastic şi sticlă.” În acest sens, la nivelul Orașului Năvodari, până în anul 2020, trebuie să atingem un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală a cantităţilor de deşeuri, cum ar fi hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere şi, după caz, provenind din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din deşeurile menajere.
Pentru nerespectarea prevederilor legii privind regimul deșeurilor, administratia publică locală datorează o contribuţie de 100 lei/tonă, în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de reducere cu 15% a cantităţilor de deşeuri municipale eliminate prin depozitare, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantitatea efectiv depozitată şi cantitatea reprezentând 85% din cea depozitată în anul anterior.
Începând cu data de 1 ianuarie 2017 vom datora cu titlu de taxă pentru fondul de mediu suma de 80 lei/tona pentru deșeurile transportate la depozit în vederea în vederea eliminării finale prin neutralizare, taxă ce va crește, începând cu data de 1 ianuarie 2018 la suma de 120 lei/tonă.
Dacă în prezent achităm o taxă de 56 lei/tonă pentru neutralizarea deșeurilor menajere, începând cu 1 ianuarie 2017 taxa va crește la 136 lei/tonă, iar de la data de 1 ianuarie 2018 această taxă va ajunge la 176 lei/tonă, costuri la care se adaugă și TVA.
Neimplicarea noastră, ca cetățeni ai orașului Năvodari, în această activitate de colectare selectivă va genera costuri suplimentare asupra bugetului local care, în timp, se pot răsfrânge asupra noastră, prin suplimentarea taxelor locale.