Centrul de Zi pentru Persoane în Vârstă, locul de întâlnire al seniorilor plini de viață

0
1615

Aurica este beneficiar al Centrului de Zi pentru Persoane în Vârstă încă de la deschidere. De mai bine de cinci ani de zile, participă cu îndemânare, măiestrie și multă răbdare la activitățile atent pregătite de terapeutul centrului, doamna Mariana Enache.

Mariana și Aurica povestesc cu admirație despre toate lucrările beneficiarilor centrului și mi-au atras atenția cu tabloul ”Întregul”, una dintre cele mai frumoase creații de artă textilă ale seniorilor noștri. Le mulțumesc încă o dată pentru frumosul gest de a mi-l oferi în dar.

Mă bucur că la Centrul de Zi pentru Persoane în Vârstă, 21 de persoane participă în mod regulat la activități socio-ocupaționale, organizate pe diverse terapii (de la audiții muzicale pentru relaxare și detensionare, până la plantare de rizomi de iriși în grădina terapeutică a centrului, la croșetat, lucrări de artă textilă ori pictură). La acestea se adaugă activitățile cultural-artistice, de socializare și petrecere a timpului liber, prin participarea la jocuri de societate, aniversări ale beneficiarilor și plimbări în natură într-un cadru organizat.  

În spațiul terapeutic organizat de Primăria Năvodari la Centrul de Zi, seniorii au parte totodată de suport prin consiliere și informare în funcție de dificultățile întâmpinate, precum și de evaluare medicală primară”, spune primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru.