INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ “DOBROGEA”: MĂSURI DE PROTECŢIE A POPULAŢIEI PE TIMP DE CANICULĂ

0
1035

Canicula prezentă aproape în fiecare vară, poate produce mari probleme de sănătate celor care nu respectă regulile de protecţie. Ea poate afecta grav organismul, putându-se ajunge chiar la deces.
Pentru prevenirea pierderilor de vieţi omeneşti, recomandăm tuturor cetăţenilor câteva măsuri de protecţie, astfel:
Recomandări generale pentru populaţie:
-evitarea, pe cât posibil, a expunerilor prelungite la soare;
– aparatul de aer condiţionat din locuinţe va fi reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
– purtarea pălăriilor de soare, hainelor lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
– efectuarea zilnică a 3 – 4 duşuri călduţe;
– consumarea zilnică a cel puţin 2 litri de lichide, fără a aştepta apariţia senzaţiei de sete.
În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute:
– consumul de alcool va fi evitat deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. De asemenea se vor evita băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
– se vor consuma fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
– activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc) vor fi evitate;
– persoanele aflate în îngrijire (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) vor fi supravegheate permanent oferindu-li-se, în mod regulat lichide, chiar dacă nu le solicită – se va păstra contactul permanent cu vecinii, rudele, cunoştinţele care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, urmărindu-se starea de sănătate a acestora;
– persoanele care depun un efort fizic deosebit, îşi vor doza efortul în funcţie de perioadele zilei, încercându
-se evitarea excesului de efort în vârfurile de caniculă. Dacă valorile de căldură sunt foarte mari se va stopa activitatea.
Recomandări pentru prevenirea apariţiei de îmbolnăviri în rândul copiilor:
– realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldura, umiditate excesivă şi curenţi de aer;
– sistemul de alimentaţie avut până în acel moment nu trebuie modificat prin introducerea de alimente noi în această perioadă;
– îmbrăcămintea va fi lejeră, cu hăinuţe din materiale şi fibre naturale comode;
– se va realiza hidratarea corespunzătoare, iar pentru sugari mama va alăpta ori de câte ori sugarul solicită;
– copiii nu vor fi scoşi din casă decât în afara perioadelor caniculare din zi, şi obligatoriu cu capul acoperit;
– copiii vor primi apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai foarte slab îndulcit, fructe proaspete şi foarte bine spălate;
– mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzator cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaos de conservanţi. Se va evita în acelaşi timp consumul de cafea sau alcool:
– la cel mai mic semn de suferinţă al copilului sau mamei, aceştia se vor prezenta la medicul de familie care va decide conduita terapeutică;
– copiilor preşcolari li se vor face duşuri cu apă la temperatura camerei.
Recomandări pentru persoanele vârstnice şi cu afecţiuni cronice:
– creearea unui ambient care sa nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
– hidratarea corespunzătoare cu apă plată sau apă cu proprietati organoleptice corespunzatoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaos de conservanţi;
– alimentaţia va fi predominat din legume şi fructe proaspete;
– consumarea numai a alimentelor proaspete din magazinele care disupun de instalatii frigorifice funcţionale de păstrare.
Se va evita consumul alimentelor uşor perisabile;
– este interzis consumul de alcool şi cafea în timpul caniculei;
– se va evita circulaţia în perioadele de vârf ale caniculei sau dacă este absolut necesar se va folosi îmbrăcăminte uşoară din fibre naturale iar capul va fi acoperit;
– persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulatie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
– menţinerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a câte 3 – 4 duşuri pe zi.