Linia 23 va reveni la Năvodari. Transport cu autobuzele CT Bus pe ruta Năvodari – Constanța

0
14950

Astăzi, la sediul CT Bus a avut loc întâlnirea premergătoare constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Constanța, la care au participat primarii din Năvodari, Constanța, Cumpăna și Mihail Kogălniceanu. Practic, în cadrul acestei întâlniri, s-a pus prima piatră de temelie pentru reintroducerea liniei 23 la Năvodari, dar nu numai.

”Am avut astăzi prima întâlnire la Constanța, împreună cu primarul Decebal Făgădău, conducerea CT Bus și alți doi colegi primari pentru înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Constanța. Aceasta va permite reluarea transportului public în comun pe ruta Năvodari – Constanța cu autobuzele CT Bus (fostul RATC) prin reînființarea fostei linii 23. La nivelul Primăriei Năvodari se va forma o echipă de lucru care va pune la punct toate detaliile astfel încât năvodărenii să beneficieze de cele mai bune condiții de transport. Se vor elabora toate documentele necesare și prin hotărâre de Consiliu Local se va înființa ADI Transport Constanța, urmând să delegăm serviciul de transport public către CT Bus Constanța. Pentru acest lucru, vom consulta populația orașului Năvodari pentru a stabili împreună toate condițiile de desfășurare a transportului public respectând nevoile cetățenilor”, a declarat primarul Florin Chelaru.

La capătul mai multor etape procedurale – inclusiv hotarâri judecătorești, hotărâri de Consiliu Local, și mai ales consultarea locuitorilor orașului Năvodari – se are în vedere introducerea a trei tipuri de transport public Năvodari-Constanța: transport școlar, transport turistic și transport de masă, cu oferirea de compensații pentru diferite categorii sociale care folosesc acest mijloc de transport.

”Prin lege și în baza unei hotărâri de Consiliu Local, vom putea oferi compensații pentru diferite categorii sociale care folosesc acest mijloc de transport: elevii și studenții, pensionarii, persoanele defavorizate, precum și cadrele didactice și cele medicale. Bineînțeles, înființarea acestei linii de transport și acordarea compensațiilor vor genera costuri pentru orașul Năvodari care vor trebui suportate din bugetul local, de aceea în cadrul consultărilor publice pe care le vom avea aș vrea să abordăm cât mai sincer și acest aspect”, a explicat primarul Florin Chelaru.

În curând, Primăria Năvodari va pune la dispoziția cetățenilor un chestionar on-line, precum și o adresă de e-mail, pe baza informațiilor primite urmând a se lua decizii privind rutele interne din Năvodari, stații, puncte de descărcare, regularitatea transportului de zi și de noapte etc.

Data estimată la care primele autobuze CT Bus vor opera pe rutele Năvodari-Constanța și retur este 1 ianuarie 2021.