Două zile de artă, emoție și talent la Năvodari! Vineri, 8 mai, și sâmbătă, 9 mai, Centrul de Afaceri Năvodari va găzdui Festivalul Național Șotronul cu Arte, Ediția a VI-a, având-o ca invitat special pe îndrăgita actriță Magda Catone.
Evenimentul continuă și în acest an tradiția de a purta numele unei mari personalități, fiind un prilej de a aduce împreună pasiunea pentru artă, energia tinerilor și bucuria întâlnirii oamenilor iubitori de frumos.
Evenimentul organizat din inițiativa colegului nostru Latip Abdul-Cair, scriitor, actor și regizor, va debuta vineri, la 09.30, cu spectacolul de teatru ”Sub streașina Luceafărului de sidef” – trupa de teatru Paradox Company din Năvodari. Ziua va continua cu 12 spectacole de teatru susținute de trupe din București, Cluj, Satu-Mare, Sibiu, Călărași, Fălticeni, Buzău, Drobeta Turnu Severin, Mangalia, Brăila, Arad, Ovidiu.
După o primă zi plină de spectacole, sâmbătă (9 mai), în a doua zi a evenimentului, vor fi organizate ateliere creative ”Best of Năvodari” – dedicate copiilor și tinerilor din comunitatea locală, momente artistice susținute de ansamblurile minorităților din Dobrogea, lansări de carte, workshop-uri de arta actorului și un târg de carte, unde participanții vor regăsi titluri ale unor poeți năvodăreni. Momentele zilei de 9 mai:
- Ovidius Colectiv – atelier de pictură colectivă și afiș
- Medeea Glazura – atelier de pictură pe ceramică
- Taurida Orizont – atelier creativ tematică marină
- Măștile Pontului Euxin – artă pe față
- Etnic Culture – ansamblurile minorităților din Dobrogea
- Agora Scriptum – expoziție carte
Vă așteptăm cu mult drag!
Un eveniment posibil cu sprijinul OMD Mamaia Nord.







