”Vorbește-mi pe limba mea”, Ediția I, eveniment dedicat Zilei Internaționale a Limbilor Moderne Europene
Energie, voie bună, multă culoare și diversitate. Așa poate fi descrisă în doar câteva cuvinte prima ediție a evenimentului ”Vorbește-mi pe limba mea”, organizat la inițiativa și sub coordonarea profesoarei de limbă franceză Adriana Pătrașcu, de la Școala Gimnazială ”Tudor Arghezi”.
Zeci de elevi de la cele trei școli gimnaziale din Năvodari au sărbătorit astăzi, alături de cadre didactice, diversitatea culturală și lingvistică în Sala de Spectacole a Casei de Cultură ”Pontus Euxinus”. Elevii au urcat rând pe rând pe scenă și au interpretat în limbile română, engleză, franceză, italiană, rusă ori maghiară cântece și poezii, au susținut scenete amuzante și au dansat în aplauzele și încurajările susținătorilor din sală.
Evenimentul organizat de Școala Gimnazială ”Tudor Arghezi”, în parteneriat cu Școlile Gimnaziale ”George Enescu” și ”Grigore Moisil”, s-a încheiat cu premierea tututor elevilor participanți la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Limbilor Moderne Europene, sărbătorit în fiecare an la data de 26 septembrie.