21 Martie 2021. Întreaga lume sărbătorește Ziua Mondială a Sindromului Down

0
4945

Cu acest prilej, echipa Centrului de Zi pentru Copii Năvodari din cadrul Direcției Asistență Socială a organizat, în această săptămână, o serie de activități socio-educative, în vederea promovării toleranței, deschiderii și egalității cu ceilalți membri ai comunității, încurajând astfel o atitudine pozitivă de acceptare, respect și prietenie față de persoanele cu Sindrom Down.

Cei mici au învățat despre existența și specificul acestei afecțiuni și au aflat poveștile de succes ale unor persoane cu Sindrom Down.

Întrucât și anul acesta, simbolul internațional pentru marcarea Zilei Mondiale a Sindromului Down este o pereche de șosete desperecheate și cât mai colorate, copiii de la Centrul de Zi Năvodari au confecționat șosete haioase multicolore din hârtie, cu care au alcătuit un colaj dedicat acestei zile.