Acasă Anunțuri Cartea Electronică de Identitate (C.E.I.), gratuită până cel târziu în luna august...

Cartea Electronică de Identitate (C.E.I.), gratuită până cel târziu în luna august 2026

0
52

📢 Primăria Orașului Năvodari reamintește cetățenilor că Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (S.P.C.L.E.P.) Năvodari eliberează Cărți Electronice de Identitate (C.E.I.).

🗓️În limitele bugetului alocat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), C.E.I. este eliberată gratuit pentru cetățenii români, începând cu vârsta de 14 ani, până cel târziu în luna august 2026 sau până la atingerea pragului de 3,5 milioane de titulari la nivel național. Ulterior, costul emiterii va fi de 70 de lei.

📌 Cartea Electronică de Identitate (C.E.I.) poate fi solicitată oricând, indiferent de perioada de valabilitate a actualului act de identitate.

❗ Tinerii care urmează să împlinească vârsta de 14 ani pot depune cererea de eliberarea actului de identitate cu 30 de zile înainte de împlinirea vârstei.

Beneficiile Cărții Electronice de Identitate (C.E.I.):

✔️ emiterea primul document este gratuită;

✔️ acces rapid la servicii publice electronice;

✔️ atestă identitatea, cetățenia română și domiciliul titularului atât fizic, cât și în mediul digital;

✔️ posibilitatea utilizării semnăturii electronice cu aceeași valoare legală ca semnătura olografă;

✔️ caracteristici avansate de securitate și protecție împotriva falsificării;

✔️ document de călătorie în Uniunea Europeană;

✔️ cip integrat, protejat prin două coduri PIN distincte, ce împiedică accesarea datelor personale fără acordul titularului;

✔️ eliminarea necesității copierii documentelor prin crearea unui dosar electronic;

✔️ posibilitatea schimbării domiciliului fără înlocuirea documentului.

📌 Programarea este obligatorie și se face exclusiv online, pe platforma oficială a Ministerului Afacerilor Interne: https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/harta

ℹ️Totodată, reamintim că, începând cu luna iunie 2025, SPCLEP Năvodari eliberează Cărți Electronice de Identitate (C.E.I.) și pentru minorii cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani.

Documentul se eliberează doar în prezența ambilor părinți, care trebuie să își exprime acordul în acest sens, precum și cu dovada achitării contravalorii actului electronic de identitate, în valoare de 70 lei.

📲Pentru informații suplimentare puteți apela numărul de telefon: 0241.766.266 – SPCLEP Năvodari.

VEZI ȘI https://www.primaria-navodari.ro/precizari-spclep-privind-eliberarea-actului-de-identitate-optiunile-cetatenilor-modalitati-de-obtinere-si-de-plata/

https://www.primaria-navodari.ro/la-navodari-pot-fi-eliberate-carti-de-identitate-electronice-pentru-copiii-cu-varsta-sub-14-ani/