Măsuri pentru prevenirea COVID-19 pe durata stării de alertă. Noi decizii ale Comitetului Local pentru Situații de Urgență
Comitetul Local pentru Situații de Urgență s-a întrunit într-o nouă ședință la sediul Primăriei Orașului Năvodari, pentru a adopta noi măsuri în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, ținând cont de prevederile legale dispuse la nivel național prin instituirea stării de alertă pe întreg teritoriul ţării pe o durată de 30 de zile. În cadrul ședinței, au fost adoptate următoarele măsuri:
- Începând cu data de 18.05.2020, se reia activitatea de relații cu publicul la Primăria Orașului Năvodari, în programul obișnuit, cu respectarea unor REGULI DE CONDUITĂ OBLIGATORIE:
a. Purtarea măștii de protecție, care să acopere gura și nasul, atât de către personalul propriu, cât și de către cetățeni
b. Asigurarea dezinfecției mâinilor înaintea intrării în spațiile de lucru, cât și în spațiile destinate publicului
c. Menținerea distanței sociale de minimum 1.5 m, cu respectarea indicațiilor privind staționarea și circulația în incinta instituției publice
d. Asigurarea dezinfecției suprafețelor de lucru la începerea programului de lucru și ulterior, din două în două ore.
- Pe durata stării de alertă, se menține măsura suspendării activității Creșei nr. 20, a Centrului de Zi pentru Copii, a Centrului de Zi pentru Persoane Vârstnice și a Cluburilor de Pensionari din orașul Năvodari.
- Întrucât, pe durata stării de alertă sunt interzise activitățile culturale, științifice, artistice, sportive, de divertisment desfășurate în spații închise, începând cu data de 18.05.2020, Casa de Cultură ”Pontus Euxinus”, Biblioteca ”Pontus Euxinus” și Clubul Sportiv Năvodari își vor relua doar acele activități care respectă regulamentele ce prevăd măsuri de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al miniștrilor Culturii și Sănătății, respectiv prin ordin comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, pe baza hotărârii CNSSU.
Măsurile anunțate au scopul de a proteja locuitorii orașului și salariații Primăriei Năvodari, în egală măsură.
Facem un nou apel la responsabilitatea fiecăruia și vă îndemnăm să respectați regulile generale ale unei conduite sănătoase. Atât în interacțiunea cu aparatul de specialitate al primarului, cât și în activitățile obișnuite ale fiecărei zile, vă recomandăm: să evitați atingerea cu mâna a nasului, ochilor și gurii; să strănutați doar în pliul cotului sau într-o batistă de unică folosință, iar după utilizare, șervețelul de unică folosință să îl aruncați într-un recipient de colectare a deșeurilor, cu dezinfectarea imediată a mâinilor.
Mai multe informații utile privind conduita în perioada stării de alertă sunt disponibile în Ghidul ”Stare de alertă”, disponibil pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență: https://fiipregatit.ro/ghid/covid19-stare-de-alerta/.