Precizări cu privire la valabilitatea actelor de identitate pe durata stării de alertă

0
1782

Vă informăm că actele de identitate al căror termen de valabilitate a expirat începând cu data de 01.03.2020 îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada stării de alertă, precum şi 90 de zile de la încetarea stării de alertă, potrivit art. 4, alin. (5) din Legea nr. 55/15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Năvodărenii care au împlinit 14 ani, precum și toți cei care doresc preschimbarea actului de identitate în această perioadă au posibilitatea să se programeze online pentru eliberarea cărților de identitate, prin accesarea link-ului https://programari.primaria-navodari.ro/

Vă rugăm să vă asigurați că dețineți toate actele necesare și să le aveți la dumneavoastră la data și ora stabilite, pentru a nu fi nevoiți să vă reprogramați! Lista documentelor necesare pentru obținerea cărților de identitate și a vizelor de reședință poate fi consultată pe site-ul nostru oficial, în secțiunea Evidența Persoanelor: https://primaria-navodari.ro/evidenta-persoanelor/

Achitarea taxei pentru eliberarea actului de identitate se poate face online prin intermediul sistemului electronic de plată ETAX, pus la dispoziție de Primăria Orașului Năvodari, fără a fi necesară autentificarea cu user și parolă: https://etax.primaria-navodari.ro/Autentificare.aspx#tabPlataAmenzi